„Ora Zero”: spectacolul în care publicul decide finalul

La finalul lunii martie, Teatrelli, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, prezintă premiera spectacolului „Ora Zero”, conceput și regizat de Iulia Grigoriu.

Producția propune un format participativ, la granița dintre teatru și game design: spectatorii devin co-autori ai poveștii și, prin alegerile lor, pot schimba traseul acțiunii și finalul.

Acțiunea este plasată într-un subsol ilegal din București, unde un tânăr terapeut ajunge într-o comunitate marcată de traumă și resemnare.  Personajele întâlnite aici conturează un univers tensionat, iar spectatorii influențează relațiile dintre personaje și pot conduce povestea spre unul dintre finalurile posibile.

Din distribuție fac parte Niko Becker, Nicoleta Hâncu, Carol Ionescu și Cosmina Olariu.

Premiera are loc pe 31 martie, de la ora 19:00, urmată de reprezentațiile din 1 și 3 aprilie, la Teatrelli.